Brazilia

Brazilia

Oferte Brazilia – Despre Brazilia

Brazilia este cea mai mare tara din America de Sud si gazduieste unele dintre cele mai mari orase ale lumii. De la plajele stralucitoare si atractiile renumite din Rio pana la jungla luxurianta din bazinul Amazonului, oriunde ati calatori in Brazilia nu sunteti niciodata prea departe de o experienta unica. Brazilia este fara indoiala unul dintre cele mai captivante locuri pe care le puteti vizita, nu doar din America de Sud, ci si din lume.

Celebrul Carnaval de la Rio este gazduit in fiecare an, fiind considerata cea mai mare sarbatoare de acest fel, in care milioane de participanti danseaza samba si se distreaza timp de cateva zile.

Iubitorii de natura se pot bucura de explorarea zonelor tropicale Pantanal si Amazon, in timp ce calatorii care doresc sa se bucure de istorie pot vizita Salvador.

Participa la un spectacol de samba sau capoiera

Admira indeaproape Cascada Iguazu.

Exploreaza traseele de drumetie din Parque Nacional da Tijuca.

Viziteaza regiunea protejata Pantanal, unde se afla una dintre cele mai mari populatii de jaguari din America de Sud.

Relaxeaza-te pe celebrele plaje Copacabana si Ipanema.

Clima din zonele de coasta este tropicala, iar sezonul ploios dureaza din octombrie pana in ianuarie. In zona de sud, iernile sunt in perioada iulie – septembrie, insa sunt destul de usoare. Nord-estul este semi-arid, cu temperaturi ce pot atinge 40° C, in timp ce regiunea Amazonului este acoperita de savane si paduri tropicale, iar sezonul ploios tine din ianuarie pana in mai. Cea mai buna perioada pentru a vizita Brazilia este de obicei decembrie – martie.

Rio de Janeiro

clima brazilia rio de janeiro

Impact cultural

Cultura braziliana este incredibil de bogata datorita numeroaselor influente pe care tara le-a absorbit de-a lungul timpului. Portughezii au dat tarii limba oficiala si au stabilit cultura dominanta, dar indigenii si numarul mare de sclavi africani le-au influentat, astfel ca in prezent cultura si traditiile lor sunt in inglobate in cultura braziliana generala.

Diversitatea etnica

Alti sud-americani ii considera pe brazilieni ca fiind diferiti, din cauza limbii vorbite. Brazilienii inteleg in mare parte limba spaniola, insa celelalte popoare sud-americane nu inteleg portugheza. Migratiile masive din Europa de Est si Germania au lasat urme distinctive in etnologia braziliana. In acelasi timp, Sao Paulo gazduieste cea mai mare comunitate japoneza din afara Japoniei. Influenta africana isi face simtita prezenta in Rio, Salvador si Sao Luis, in timp ce influenta indiana este foarte vizibila in Amazon. Cu toate acestea, imigratia portugheza a fost cea care si-a lasat amprenta asupra Braziliei, influenta sa fiind resimtita in intreaga tara.

Toleranta religioasa

Brazilia este considerata o destinatie toleranta din punct de vedere religios. Religia predominanta este catolicismul, urmat de aproximativ 65% din populatie.

Travel tips

Respectati traditiile si obiceiurile locale.

Intotdeauna solicitati acordul inainte de a face fotografii cu localnicii, chiar si cu copiii.

Cumparati obiecte produse local. In acest fel veti participa la sustinerea economiei locale si la mentinerea mestesugurilor traditionale.

FAQ

Am nevoie de viza pentru a calatori in Brazilia?

Pentru calatorii in scop turistic in Brazilia de pana la maximum 90 de zile nu aveti nevoie de viza.

Este tips-ul ceva obisnuit in Brazilia?

Tips-ul nu este obligatoriu, insa daca ati fost multumiti de servicii puteti lasa extra 10% din  suma totala.

Cum este internetul in Brazilia?

Accesul la Internet este raspandit in orasele mari si in jurul centrelor turistice, insa este mai putin frecvent in zonele rurale.

Pot folosi telefonul pe durata calatoriei in Brazilia?

Acoperirea retelei este buna in orasele mari, dar s-ar putea sa nu fie intotdeauna disponibila in zonele rurale sau in Amazon. Asigurati-va ca aveti serviciul roaming activat inainte de calatorie.

Gasesc atm-uri in Brazilia?

Bancomatele sunt disponibile in majoritatea oraselor. In satele mai mici acestea nu se gasesc intotdeauna, astfel ca este recomandat sa aveti bani cash daca vizitati regiuni mai izolate.

Pot folosi cardul de credit in Brazilia?

Cardurile internationale sunt acceptate in majoritatea hotelurilor si restaurantelor din orasele mari. Daca vizitati regiuni mai izolate este recomandat sa aveti bani cash.

Care este pretul unei mese in Brazilia?

O masa intr-o cafenea sau restaurant: ~8 USD

Meniu la fast food: ~7 USD

Masa cu trei feluri de mancare, pentru doua persoane, intr-un restaurant: ~ 30 USD

Sticla apa: ~ 0,8 USD

Bere locala: ~ 2 USD

Cafea: ~1,5 USD

Siguranta

In presa internationala, Brazilia este recunoscuta pentru rata ridicata a criminalitatii. Este recomandat sa va luati toate masurile de precautie generale aplicabile peste tot in America de Sud. Cele mai intalnite infractiuni sunt furturile si talhariile, astfel ca este recomandat sa nu aveti asupra dvs. foarte multi bani si sa evitati deplasarile dupa caderea intunericului. In plus este recomandat sa va imbracati modest si sa evitati expunerea obiectelor de valoare in public. De asemenea este recomandat sa evitati plimbarile in cartierele sarace (favelas).

Pentru cele mai noi alerte de calatorie pentru Brazilia este recomandat sa accesati periodic site-ul www.mae.ro.

Sanatate

Exista unele vaccinuri obligatorii, precum cel pentru ferba galbena, ce trebuie facute inainte de calatorie. Bazinul Amazonului este o regiune in care este prezent riscul de malarie. Aceasta se transmite prin intepatura de tantari, astfel ca este recomandat sa purtati haine care sa va acopere mainile si picioarele si sa utilizati spray-uri anti-tantari. De asemenea, este recomandat sa consultati un medic specialist cu 4-6 saptamani inainte de calatoria in Brazilia.

Apa de la robinet nu este considerata potabila, astfel ca este recomandat sa beti doar apa imbuteliata. Soarele este foarte puternic, in special in nordul tarii si in zonele de coasta, astfel ca recomandam folosirea unei creme cu grad ridicat de protectie solara.

Rio de Janeiro

brazilia rio de janeiro

Rio de Janeiro sau Orasul Minunat asa cum este numit de catre localnici, este al doilea oras ca marime din Brazilia si fosta capitala a tarii. O parte a orasului numita „Peisajul carioca intre munte si mare” a fost inclusa in Patrimoniul UNESCO la categoria peisaj cultural. Rio este renumit pentru statuia lui Hristos Mantuitorul de pe muntele Corcovado, plajele Copacabana si Ipanema, Muntele Sugarloaf dar si Stadionul Maracana. Plajele de pe coasta Atlanticului sunt foarte populare pentru viata de noapte, astfel ca nu veti fi niciodata foarte departe de restaurante, baruri sau cluburi.

Sao Paulo

brazilia sao paulo

Centrul financiar si de afaceri al Braziliei este cel mai mare oras al tarii si unul dintre cele mai populate orase ale lumii, cu putin peste 11 milioane de locuitori pe o suprafata de 1523 km2. Cu toate acestea, Sao Paulo este un centru cultural de inalta calitate ce ofera vizitatorilor o gama larga de optiuni, de la diferite concerte si expozitii pana la o scena gastronomica impresionanta cu peste 12 000 de restaurante. Orasul este impanzit de atractii turistice care depasesc orizontul sau uimitor, cum ar fi cartierul japonez Liberdade, Parcul Ibirapuera, numeroase centre comerciale si bineinteles fermecatorul centru al orasului.

Cascada Iguazu

brazilia iguazu

Cascadele Iguazu se afla la granita statului brazilian Parana cu provincia argentiniana Misiones. Raul Iguazu curge prin Brazilia in cea mai mare parte a cursului sau, insa majoritatea cascadelor se afla in partea argentiniana. Cu toate acestea peisajul este unul spectaculos, astfel ca in anul 2011 cascada a fost inclusa in lista celor sapte minuni noi ale naturii.

Amazon

brazilia amazon

Amazonul este renumit pentru biodiversitatea sa, 1 din 10 din toate speciile lumii locuind aici. Cu toate acestea, fauna este destul de greu de observat din cauza vegetatiei luxuriante. Totusi Amazonul ofera vizitatorilor sansa de a experimenta jungla, invatand despre diferitele tipuri de plante si utilizarile lor locale.

Pantanal

brazilia pantanal

Punctul culminant al oricarei vizite in vestul Braziliei este Pantanalul, un vast paradis natural considerat cea mai importanta atractie ecologica a tarii. Aceasta regiune se intinde pe o suprafata de 230 000 km2, fiind impartita inegal intre Brazilia, Bolivia si Paraguay. Teritoriul sau este inundat sezonier si reprezinta cea mai mare densitate de fauna tropicala din afara Africii. Cuvantul Pantanal vine din portugheza si inseamna mlastina. Totusi, regiunea este de fapt o campie aluvionara imensa ce cuprinde rauri, lacuri, pasuni, paduri si savana.

Parteneri